Sunt născută în august 1970 la Hurdugi, în județul Vaslui. Sunt căsătorită cu Constantin Gumann și am o fetiță pe nume Johanna Gumann în vârstă de numai 16 ani. Părinţii mei au fost oameni simpli, cu studii medii dar cu valori morale deosebite.Provin dintr-o familie în care am cunoscut limba germană de la bunicul patern pe nume Weber Ferdinand , apoi, întâmplarea, sau nu, am învăţat şi în şcoala primară limba germană, ca limbă străină. De la mama am primit cele mai preţioase sfaturi şi reguli de viaţă pe care şi astăzi, după ce ea nu mai este, le aud în minte, le respect şi le predau mai departe copilului meu. Şi mai plăcut este când aud aceleaşi cuvinte de la soţul meu, căruia, glumind îi spun, că eu cred că mama mea i-a îndreptat paşii (spiritual) către mine. Spun asta, pentru că numai datorită lui, eu am liniştea şi cadrul necesar de a crea, de a dezvolta anumite activităţi şi chiar firma de îngrijire bătrâni la domiciliu, cu care ne ocupăm în prezent în Austria. De la oamenii care i-am cunoscut în viaţa mea, am învăţat cum să fiu şi cum nu trebuie să fiu.

Am absolvit Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice în Galaţi la Universitatea Danubius,  apoi la Universitatea din București – Facultatea de Sociologie și Asistență Socială am absolvit Tehnici şi Practici în Asistenţa Socială, studii care mi le-am nostrificat la Ministerul Educației de la Viena.

În Austria la Salzburg am urmat un curs Deutsch für Pflege – Germana pentru îngrijire, după care am fost admisă la Universitatea din Salzburg – Facultatea de Psihoterapie în anul 2014, și tot în Salzburg am dobândit și calitatea de trainerin cu autorizație de practicare.

În februarie 2017 mi-a fost recunoscută calitatea de scriitor și am devenit membră a Societăţii Scriitorilor „Costache Negri”, Galaţi-Brăila.

În domeniul asistenţei sociale, am adunat o vastă experienţă atât practică(7 ani în Israel şi 1 an în Germania, dar şi în România la ergoterapie) cât şi prin studii de specialitate, prin diferite cursuri de „Competenţe comune în domeniul îngrijirii şi protecţiei persoanelor cu dizabilităţi”, sau „Terapie prin artă combinată”,  iar acest lucru a stat la baza întemeierii firmei D&C Gumann în Austria, ce are ca activitate principală, îngrijirea la domiciliu a persoanelor în vârstă şi bolnave. Mă sensibilizează copiii, bătrânii şi suferinţa oamenilor.Iubesc oamenii şi simt că nu mă pot bucura de nimic dacă nu împart cu cineva. Eu simt că-mi face bine să ajut.

Împreună cu soţul meu, Constantin Gumann care are cetăţenie austriacă şi este stabilit în Austria de 35 de ani, conducem firma de intermediere locuri de muncă în Austria în domeniul îngrijirii bătrânilor la domiciliu. Noi am investit un amplu efort financiar şi uman, de construcţie a brand-ului „D&C Gumann”, întins pe parcursul unei perioade de 5 ani, graţie căruia această firmă şi-a consolidat o imagine publică, notorie în piaţa de profil, ceea ce a jucat un rol important când am fost aleși de Camera de Comerț Salzburg (WKS) în comitetul reprezentativ al grupului profesional de îngrijire persoane vârstnice în Austria.