Orgoliul și mândria la români

Unde este granița fină dintre success și insucces

Am avut adineaori ocazia să reflectez la modul cum influențează mândria sau orgoliul, succesul sau insuccesul în mediul românilor. De fiecare dată când postez un nou loc de muncă, se anunță cca. 15-20 persoane. Din aceștia, funcție de cum se prezintă, aleg cca. 7-10 persoane pe care le sun și discut cu ei, apoi fac selecția după alte criterii, prima este limba germană, apoi experiența și apoi vin și alte aspecte,…

Ce am observat foarte des la romani, a fost orgoliul. Când facem fotografii de grup cu colaboratoarele noastre, sau chiar și cu alte ocazii, mi se spune: „..pe mine, vă rog frumos să nu mă postați pentru că mie rușine să fiu văzută la munca asta.”

E o rușine să fii îngrijitoare? Eu nu ştiu să fie profesii mai frumoase decât acelea în care te afli în slujba semenilor. Încă de când sunt mici copiii şi îi întrebăm ce vor să se facă atunci când vor fi mari, raspunsul vine de cel mai multe ori, „medic”. Ei, cu timpul, în funcţie de interesul şi capacitatea copilului, se poate să opteze să oprească „alergarea” şi să rămână doar asistentă, sau dacă nu reuşesc la liceul sanitar, cel puţin se străduiesc să ajungă infirmiere, şi dacă nici asta nu reuşesc, ajung îngrijitoare. Importantă este atracţia lor pentru a lucra în slujba semenilor, de ai îngriji pe cei suferinzi.

Da, ştiu că multe dintre dumneavoastră, nu aveţi altă atracţie spre această activitate decât cea financiară, însă, mi-aş dori să vă întrebaţi: „Oare întâmplător am ajuns în această circumstanţă?  Cum ar fi dacă acel vârstnic pentru care lucraţi ar fi mama sau bunica dumneavoastră?” Poate că nu sunteţi foarte încântate de această meserie şi o faceţi doar pentru că sunteţi nevoite. Cred că e foarte frustrant!

Acum 27 de ani, toată lumea se bucura când s-au deschis frontierele. Eu am fost foarte fericită după ce a fost liberă trecerea graniţelor şi facilitatea de a putea obţine un loc de muncă în occident. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că şi eu am lucrat ca îngrijitoare. Nu mi-a fost ruşine să o spun. Nu văd de ce ar fi ruşinoasă această meserie. Mai mult de atât, ori de câte ori se întâmplă ceva neprevăzut cu îngrijitoarele intermediate de noi, şi a fost situaţia că au părăsit locul de muncă brusc din diverse motive,.. am mers eu şi le-am înlocuit, dacă pacientul avea absolută nevoie de îngrijire, până ce am reuşit să găsim omul potrivit. Eu am considerat această meserie ca o binecuvântare. Ceva unic şi special.

Consider că preţul pe care îl aclamă unele persoane pe internet că-l plătesc pentru această muncă, este extrem de mic, faţă de beneficiile pe care le primesc în schimb, dacă vor să le vadă, sau evident dacă ştiu să le aprecieze. În perioada cât am lucrat în Israel, am avut ocazia să învăţ să mă adaptez la situaţiile pe care viaţa mi le pune în faţă fără să mă întrebe dacă le accept. Am învăţat adevărate lecţii de viaţă, pe care nu le-aş fi cunoscut dacă stăteam acasă pentru că doar acolo în Israel se învăţa respectul pentru viaţă. De la ei, de la evrei, am învăţat să preţuiesc clipa, deoarece se poate să fie ultima. De la Olga, am învăţat disciplina privind orele meselor şi programul strict al tratamentului, pentru că avea diabet. Eu, ca orice româncă, eram obişnuită cu sistemul ”las’că merge şi aşa”. De la vârstnicii îngrijiţi de mine, am învăţat că e bine să nu mă suprasolicit, să iau pauze astfel încât să nu mă obosesc deoarece ei aveau nevoie de mine şi nu trebuia să mă epuizez, ceea ce eu nu făceam înainte să plec din ţară. Pentru mine este o mândrie faptul că am practicat această meserie, şi o spun cu voce tare, oriunde am ocazia, că am lucrat şi ca metapelet şi ca betreuerin şi din aceste experienţe mi-au oferit oportunitatea de a mă forma, dezvolta şi modela ca om. Aceste experienţe m-au disciplinat. Sunt atât de multe lucruri care le putem învăţa de la cei aflaţi la sfârşitul călătoriei pe acest pământ… Ei au trăit momente şi timpuri pe care noi nu le-am cunoscut. E mare lucru să-i asculţi cum povestesc.   Aşa aş dori să aud şi de la dumneavoastră.

Omul este înclinat să îşi numere necazurile, dar nu şi bucuriile. Stresul, astăzi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia. Dacă nu sunteţi foarte încântate de această meserie şi o faceţi doar pentru că sunteţi nevoite,  cred că e foarte frustrant!

 

3 thoughts on “Orgoliul și mândria la români

  1. felicia katz Reply

    Ce mi-au vazut ochii:)Doamne!ca am gasit uneori exemplare de-mi venea sa le traznesc sistematic si la milimetru,dar…am intalnit si femei exceptionale si dedicate muncii.Prima regula cred ca trebuie sa fie respectul si intelegerea fata de suferinta.Ca tu un om sanatos(cel putin aparent)sa poti intelege un om bolnav si deseori neputincios.Sa stii sa-l asculti,sa stii sa-l respecti,pentru ca nu stii ce-ti rezerva viata.Dupa cum am mai scris am intalnit „mandre”care la ora 20.00 ridicau siguranta la pat…si duse ,nevazute se faceau.Ori asta mi se pare inconstienta.Sa -l accepti pe varstnic cu toate neputintele lui,cu toate „mofturile” cu toate starile de depresie si de renuntare.Am fost pusa in situatia Danielei. Cand metapeleta parasind locul de munca,mi-am facut bocceluta si m-am dus ca nu mi-a cazut rangul si am stat cateva zile pana s-a gasit inlocuitoare.Este o meserie in care nu ai voie sa fii nici mandra si nici orgolioasa.Trebuie sa gandesti asa:si mie intr-o zi mi s-ar putea intampla sa ajung la fel.Eu oare cum mi-asi dori sa fiu tratata?

    • danielagumann
      danielagumann Post authorReply

      Mulțumesc frumos pentru mesaj doamna Felicia! În primul rând că acea îngrijitoare care pleca brusc, era intermediată de firma noastră, iar familia afectată suna la noi să reclame, evident că noi trebuia să ajutăm familia pentru că erau fără ajutor. În al doilea rând, trebuia să spălăm dacă putem spune așa, onoarea românilor de bună credință. Eu mereu am tratat orice persoană, tânăr sau bătrân, prieten sau colaborator, cunoștință sau vecin, orice om cu care am intrat în contact, așa cum mi-ar place mie să fiu tratată. Dar pentru asta, e nevoie de educație….

  2. angela Reply

    minunat…vedeti acolo prin setariile site-ului ca este optiunea sa adaugatiun buton Like si fiind multi cititori e mai practic uneori sa dau un Like decat sa mai scri un comentariu.Prin Like vezi cine a citit, cui i a placut, cine a vizitat blog-ul, etc. O zi buna!

Lasă un răspuns la angela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *