Când doi se ceartă, al treilea câștigă

Îmi amintesc din copilăria mea, când ca orice copil, declanșam fel de fel de dispute pe teme banale cu verișorul meu când eram la bunici la țară în vacanță.

Referitor la acest proverb, bine cunoscut și mereu valabil, am să vă povestesc ce mi-am amintit de curând, vis-a-vis  de toate disputele din ultima vreme, indiferent de teme și domenii….

Odată, ne aude bunicul certându-ne puternic de la o pară care era frumos coaptă și care ni se părea nouă că e cea mai deosebită din tot copacul. Se deosebea de toate celelalte din copac – era mare, frumos coaptă, atât de perfectă era, încât de jos când o priveam, îi simțeam deja din dorința puternică, și ce gust are, ce aromă, ce zemoasă putea fi, și nu puteam accepta ideea să nu o am. Eu o văzusem, dar trebuie să recunosc, nu prea eram așa sportivă la capitolul cățărat în copaci, așa că l-am chemat pe verișorul meu, care, parcă era maimuță, așa de repede se urca, dar culmea e că îi și plăcea  să facă asta.

Zis și făcut. Vine verișorul meu, urcă până sus în vârful pomului cu pere, (e deja bine știut că tot ce-i bun, se află sus, unde e greu de ajuns), ajunge, o ia cu mare grijă, de parcă era o comoară de mare preț, și ajunge cu ea perfect întreagă, jos pe pământ de unde eu îl urmăream pas cu pas și îl așteptam cu mare nerăbdare să savurez minunea de pară.

Ei, acum e acum.

Eu îi spun: – Ai văzut ce pară frumoasă am văzut eu?

Verișorul meu îmi spune: – Da, dar eu am cules-o.

– Heeii!!! Ce vrei să spui?! Că eu nu am nici un merit?

– Nu. Nu ai. Munca este a mea. Eu am urcat în copac. Eu am riscat, ca să urc până acolo. Munca este numai a mea și nu îți dau nimic.

Furioasă, călcând apăsat, sigură că eu am dreptate, merg la bunicul care tare mă mai iubea și eram sigură că are să-mi facă dreptate. Vine și Cristi, verișorul meu. Îi povestim cum a fost situația, bunicul ascultă pe fiecare în parte și apoi decide:

– Dă-mi para, te rog ! (Para era întreagă în mână la verișorul meu). Para asta, nu este nici a ta și nici a ta. Para asta este a mea. Copacul de unde ați luat-o, este al meu și se află în grădina mea.  Nu aș fi luat această hotărâre dacă nu v-ați fi certat. Puteați foarte bine să vă înțelegeți frumos, și puteați să împărțiți între voi câte o jumătate din pară, astfel încât fiecare să se bucure de aportul său – Dana pentru că a văzut-o și tu Cristi că ai cules-o, dar pentru că fiecare ați fost răutăcios cu celălalt, vreau să vă arăt că în fața mea, unde ați venit să vă dau dreptate, nici unul din voi nu aveți dreptate, pentru că pomul și grădina în care crește, sunt ale mele. Asta să vă fie o lecție și pentru când veți crește mari. Gândiți bine când credeți că aveți dreptate, dacă nu poate să fie de fapt altfel. 

Vă dați seama, după toată strădaniile noastre de a obține acea pară, cum ne-am simțit când nu am primit-o nici unul din noi? 

Cine are urechi de auzit să audă. –  Când doi se ceartă,  al treilea câștigă!

One thought on “Când doi se ceartă, al treilea câștigă

  1. Pingback: Ce ați semănat, asta culegeți! – Daniela Gumann

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept that my given data and my IP address is sent to a server in the USA only for the purpose of spam prevention through the Akismet program.More information on Akismet and GDPR.