Insomnii

E noapte.

E târziu, și somnul tot nu vine.

Așa trăiesc.

Ascunsă-n umbra nopţii.

Îmi construiesc imperii

Din tăcerea adâncă a eternității. 

Și noaptea,

Tot mai mult se-așterne

Apare luna în tăcere.

De mult aștept,

Să-i spun a mea durere. 

În noapte,

Îmi caut și simt mângâierea.

Atunci când domină tăcerea

Sunt singură cu mine

Departe de lumea asta

Rea și plină de suspine.

Din volumul de poezii  „Florile cireșului tânăr” – Daniela Gumann, 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *