Viză către asfințit

Îngândurată, stau privind de la ferestră.

În zori de zi, într-o grădină,

Îmi cântă o pasăre albastră,

Într-o feerică lumină.

Eu o ascult și văd cum crește.

Străfulgerarea-i tot mai mare.

Lumina ei m-ademenește.

O lume nouă, la orizont mi-apare.

Scăpată să mă văd de orice trudă

De întuneric și mistere,

De om, jivina cea mai crudă,

De zgomote,.. Nu vreau decât tăcere.

În mână stau cu-n pașaport

Cu viză către asfințit,

De m-oi vedea în mult visatul port

De hoți și mincinoși scutit.

Și fiind astfel cu mulțumire,

Eu las pământul, lumea toată,

S-o duc-așa fără de știre,

La nesfârșit, numai să poată.

Căci prea văzui cum acest glob

S-a transformat în gloabă

De-a trebuit cel mai neghiob

Să fie lumii întregi, podoabă.

Din volumul de poezii  „Florile cireșului tânăr” – Daniela Gumann, 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *