Mulțumesc Primăriei Târgu Bujor pentru premiul acordat!

 

Mulțumesc organizatorilor pentru această copleșitoare onoare care trece dincolo de dimensiunea mea. Poezia a fost în centrul vieţii mele de mult timp, mai întâi ca refugiu, dar acum, ca motor. A fi recunoscut la tine acasă când locuiești în străinătate este important. Recunoașterea contează oricând, iar atunci când vine din partea unor oameni care nu mă cunoșteau personal, este cu atât mai mult importantă. Pentru mine, acest premiu care mă obligă și mă onorează a fost o lecție despre rostul și puterea pasiunii. Această pasiune încerc să o dau mai departe oamenilor din jurul meu cu care lucrez și colaborez în activitatea mea de bază. Avem nevoie de idealuri, de mentori, de oameni cărora să le putem mulțumi.  De aceea vă rog să-mi permiteți să dedic acest premiu tuturor profesorilor mei care au contribuit la formarea mea ca om, cititorilor mei care au în biblioteca lor cărțile mele, celor care au avut plăcerea să scrie impresii, cronici și recenzii, și nu în ultimul rând familiei mele care au avut încredere în mine și m-au susținut și încurajat atunci când eu doream să rămân în umbră, în anonimat.

Mulțumesc în mod deosebit Primăriei oraşului Târgu Bujor, respectiv domnului primar Laurenţiu Viorel Gîdei.

Mulțumesc și domnului Sterian Vicol – scriitor cu merite deosebite, care a publicat peste 15 volume de poezie şi este fondator al Festivalurilor „Costache Conachi”, „Grigore Hagiu” şi „Hortensia Papadat Bengescu”, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi deţinătorul a numeroase premii literare.  Domnul Sterian Vicol, a fondat revista “Porto Franco”, iar din anul  2000 este redactor-şef al acesteia.În prezent, este preşedintele Societăţii Scriitorilor ,,Costache Negri” din Galaţi şi unul din numele reprezentative ale literaturii române, participant activ al vieţii literare gălăţene şi nu numai. Domnia sa, a acceptat să-mi fie mentor în această perioadă de început a creației mele literare și l-am simțit mereu aproape ori de câte ori am avut nevoie de un sfat .

Vă mulțumesc tuturor și vă asigur de tot respectul meu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *