Pe cititor îl interesează o carte bună

Eu am mai scris cândva că, valoarea unui scriitor este dată de cititorii săi, ei bine, trăiesc astăzi un moment de fericire maximă și vreau să-l împart cu dumneavoastră cei care mă citiți. Așa cum v-ați obișnuit deja că folosesc citate în scrierile mele(asta face parte din învățăturile scumpei mele mame), am să încep cu un citat:

„Modul în care ne petrecem zilele este, bineînțeles, modul în care ne petrecem viețile.” – Annie Dillard

Mă regăsesc în afirmația poetului P. Cărare: „Dar ce voi fi mâine / nici eu nu știu / și nici nime” 

Ieri, după slujba de la biserica din localitatea unde locuim, am avut plăcerea să ofer cadou, cartea scrisă de mine Die Pflegerin și tradusă impecabil de domnul Peter Terzer în limba germană, părintelui austriac din localitatea noastră. Numai de ieri și până astăzi, am primit 5 solicitări pe email de la oameni care au plăcere și interes să citească. A trecut doar o lună de la apariția acestei cărți, și fără absolut nicio reclamă, primesc t. Interesul major vine din partea WKS, de la colegii din grupa de agenții de intermediere

Deși această carte, încă nu a fost lansată oficial în Austria, deoarece primul apel în acest sens l-am făcut către Institutul Cultural Român de la Viena, de unde am primit mereu refuzuri la toate propunerile și invitațiile mele, chiar și fără lansare sau reclamă publică, această carte are căutare. Bucuria și mai mare este faptul că am contact direct cu cititorii și primesc imediat feedback de la ei direct.

Miron Costin spunea că plăcerea „nu este alta, şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului, decât cititul cărţilor”.

Toți cititorii din lume abordează o carte la fel cum un băutor își privește paharul. Cititorul trece totul prin filtrul propriei experiențe, astfel că un text va fi interpretat în tot atâtea moduri câți cititori va avea. Cititorul cere să fie condus, cucerit, şi odată ce acest pact este încheiat, el poate ierta anumite amănunte neverosimile sau chiar unele incoerenţe, însă va rămâne mereu atent la orice scădere importantă a artei scriitorului.

„Nu există comunicare mai intimă decât aceea dintre cititor şi scriitor.” Alonso Cueto

Cu deosebită stimă pentru toți cei ce apreciază cartea și lectura.

Daniela Gumann.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *