Gânduri pentru ROMÂNIA DE ZIUA NAȚIONALĂ!

Ne apropiem de cea mai importantă sărbătoare a României – Ziua Națională și mă tot gândesc și analizez cum a fost, cum este și cum va fi România.

Ca și indivizi putem fi noi demni de un trecut în care străbunii noștrii au luptat din răsputeri pentru visul nu doar al întregirii țării ci și al unei țări prospere, demne și puternice? Idealurile s-au trasnformat în ipocrizii și asistăm tot mai mult cum înflorește capitalismul de cumetrie, în corupția dar și în pasivismul „tradițional” românesc.

Amintiți-vă de versurile imnului național: „ Deșteptă-te române!” Ce sărbătorim noi cu mândrie la 1 Decembrie, este actul unirii, este dovada că străbunii noștri erau uniți și împreună au realizat ceva de care noi astăzi suntem mândri că avem o Românie mare. Scriu aceste rânduri și mă gândesc la bunicul meu care a luptat în al doilea război mondial, care a fost și deținut politic și câți au mai fost ca el care au luptat pentru o ROMÂNIE MARE ȘI ÎNFLORITOARE. Au trecut aproape 100 de ani de atunci – haideţi să ne mai unim o dată! Să ne unim forţele pentru a transforma împreună România de azi în România pe care ne-o dorim. Am văzut cu toţii că doar uniţi am putut învinge!

Străbunii noștri ne-au lăsat tradiții care astăzi, prea puțini sunt cei care le mai păstrează. Renunțăm la gustoasele sarmale pe motiv că nu sunt sănătoase și alegem să mâncăm shaorma, kebab sau Mc Donalds, sau mergem la restaurante chinezești că este în trend.

Nu mai purtăm covoare țesute nici măcar la țară, s-au înlocuit cu carpețele plușate, covoare turcești … Ce repede renunțăm la tradițiile noastre, dar renuțăm și la limba noastră. Nu că m-aș prezenta ca model, dar fiica mea îmi spune foarte des să vorbim în casă limba germană pentru a ne putea dezvolta mai bine vocabularul și dicția, iar eu i-am spus că „vorbesc germană cu austriecii, și limba română cu românii”.

Suntem cu sufletul alături de voi toți cei din România. Nici nu știți cât de mult ne iubim țara, cât de românește simțim. Țara din care cu greu a trebuit să plecăm din cauza politicienilor corupți și a ipocriziei ridicate la rang de virtute.

Noi, românii înstrăinați de patria mamă, suntem autentice simboluri de românism care sărbătorim ȚARA Și POPORUL din care ne tragem, pe oriunde ne-au dus cărările vieții, alături și concomitent cu ROMÂNIA din inimi și doruri. România este pentru mine țara mea de origine. Noi povestim străinilor despre țara noastră nu prin reclame cu frunze, noi ajutăm România și românii cu locuri de muncă. Şi noi, poate mai mult ca voi, răspândim valorile româneşti. Şi noi, poate mai mult ca voi, vibrăm la imnul românesc.

În România am primit viața și în Austria un trai decent.

La mulţi ani, România ! Să fii binecuvântată şi demnă, aşa cum ţi se cuvine.

 

One thought on “Gânduri pentru ROMÂNIA DE ZIUA NAȚIONALĂ!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *