3 Decembrie – Prima zi de Advent

În timp ce ortodocşii au Postul Crăciunului, romano-catolicii şi protestanţii denumesc această perioadă Advent.

Suntem înaintea primei duminici de Advent, când în Austria și Germania există urarea tradițională „Eine Schöne Adventszeit”! Timp frumos de Advent!

Coroniţa de Advent vesteşte apropierea Crăciunului, ne pregăteşte pentru această sărbătoare, trezeşte în noi setea de rugăciune şi ne arată că Isus este adevărata lumină, spun preoţii romano-catolici.

Coroana este făcută din crengi de brad – semnul speranţei şi al vieţii veşnice, iar cele patru lumânări reprezintă săptămânile care se scurg în timpul Adventului, sub semnul aşteptării naşterii Domnului.

Conform tradiţiei, prima lumânare aprinsă este dedicată profeţilor,cei care au prevăzut naşterea Mântuitorului,a doua Betleemului,cetatea în care s-a născut Mesia. A treia este lumânarea păstorilor care au primit cei dintâi vestea Naşterii Domnului şi a patra a îngerilor care au răspândit mesajul divin la toţi oamenii.

Adventul este timp de bucurie și liniște, în așteptarea Crăciunului. De Advent se deschid căsuțele târgurilor de Crăciun, iar atmosfera feerică se umple de arome de vin fiert și turte dulci, de glasuri vesele.

Există o legendă care spune că un preot de la un orfelinat era întrebat zilnic de copiii nerăbdători cât mai este până la Crăciun. Văzând curiozitatea lor, preotul a avut ideea să le înșire 24 de lumânări și să le aprindă în fiecare zi câte una. Așa copiii știau sigur când vine Moșul.

În regiunile germanice, în general, copiii sunt cei care primesc cadou un calendar de Advent, dar, bineînțeles ca sunt calendare concepute și pentru adulți. În comerț se găsesc calendare cu motive de Crăciun, și începând din 1 decembrie, în fiecare zi se deschide câte o ușiță în spatele căreia se găsesc poze, dulciuri sau alte surprize.

Ich wünsche euch allen ein schönen ersten Advent! Eu vă doresc vouă tuturor un frumos prim Advent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept that my given data and my IP address is sent to a server in the USA only for the purpose of spam prevention through the Akismet program.More information on Akismet and GDPR.