Dragobete – zeul iubirii la români, ne-a adunat de peste hotare, să iubim românește acasă!

Proaspăt întoarsă din România, vin să vă povestesc despre călătoria mea plină de evenimente cu oameni minunați și frumoși, cum le stă bine românilor. Inițial am decis să plec la București la invitația doamnei Valentina Spânu, o persoană extraordinar de plăcută, pe care o admir și de la care am multe de învățat. Ispititor a fost evenimentul organizat de domnia sa „Dragobetele la români”  eveniment la care a lansat și un concurs cu premii, dar și invitații care mai de care mai deosebiți.

Cum era să ratez eu o întâlnire cu domnul Laurențiu Rebega – europarlamentarul nostru care ne ține mereu la curent cu ordinea de zi din Parlamentul European?! Mai mult chiar, am avut prilejul să și discutăm puțin.

Domnul Rebega s-a arătat interesat să ne viziteze la Salzburg pentu a asculta personal românii care au ales calea străinătății. Când aș fi avut eu ocazia să cunosc pe distinsa doamnă Simona Ivanciu venită tocmai de la Bruxelles de unde a venit și domnul Dan Fodor?!

Am avut deosebita onoare să cunosc scriitori de marcă precum domnul Valentin Leahu și domnul Silviu Guga, ba mai mult, îndrăznesc să spun că ne-am împrietenit pe facebook.

Despre Dragobete știm cu toții că este una dintre sărbătorile populare românești legate de dragoste și de renaşterea naturii după vegetarea din iarnă, dar talentul cu care ne-a relatat distinsa doamnă Lia Lungu despre această sărbătoare, efectiv ne-a fascinat; ca să nu mai spunem și ce voce superbă are. Evenimentul a avut loc la Facultatea de Teologie Ortodoxa Iustinian Patriarhul într-o sală generoasă ocupată în proporție de 75%. Publicul fiind de cea mai bună calitate, au intervenit pe rând cu diferite poezii lăsând impresia unui adevărat maraton al poeziei. Cu rușine trebuie să recunosc faptul că nu am reținut(deși nici nu sunt sigură că li s-a făcut public numele) am avut deosebita plăcere să asist la o frumoasă declarație de dragoste a unui cuplu octogenar.

Este uimitor ce eveniment frumos a reușit doamna Valentina Spânu să organizeze și ce oameni minunați adunat în preajma domniei sale. Stând de vorbă cu dumneaei, am înțeles și secretul succesului său:

„Vrei să fii iubit? IUBEȘTE!” (Seneca)

Evenimentul a continuat cu un program artistic deosebit la Restaurantul Acapulco unde am fost încântați de cele mai frumoase melodii interpretate de soliști talentați și prietenoși  precum distinsa doamnă Ioana Sandu, Mărioara Man Gheorghe, Korina Arvinte și nu în ultimul rând de către domnul George Rotaru care a și deschis programul artistic. Am fost copleșită de emoții și invadată de o bucurie deosebită. Pot să spun că a fost pur și simplu magic. Am avut plăcuta ocazie să particip pentru prima dată la acest eveniment în cadrul Asociației Credință și Demnitate neștiind ce oameni minunați adună. Mă simt onorată că am fost nominalizată președinte interimar ACD – Austria. Mulțumesc frumos doamnă Valentina Spânu, președinte ACD! Mă voi strădui să păstrez ștacheta.

Așa cum vă spuneam mai sus, scopul principal al plecării noastre în România a fost acest eveniment, dar cum la noi agenda de lucru este mereu planificată pe fiecare oră, a mai fost loc pentru încă un alt eveniment, de data aceasta la Buzău.

Domnul inginer Nicolae Mușat, președinte fondator ASCIOR a avut amabilitatea de a mă invita la Buzău pentru a vorbi publicului buzoian despre activitatea noastră din Austria. A fost o acțiune frumoasă, am cunoscut oameni dornici să afle cât mai mult și sperăm pe mai departe în dezvoltarea unor activități comune pentru locuitorii din Buzău interesați să lucreze în străinătate. La Buzău am avut dialoguri plăcute cu domnul Marius Vlăsceanu, un tânăr cu inițiațivă și implicat în acțiunile ASCIOR, domnia sa fiind membru fondator al asociației.

Am apreciat interesul pentru cărțile mele în persoana domnului Gheorghe Tuzu, un cunoscut om de afaceri din Buzău.

Mulțumesc frumos pentru invitații și felicitări organizatorilor pentru implicare și atitudine M-ați impresionat!

Impresiile cu care am plecat din România sunt plăcute prin faptul că am simțit la oamenii cu care am interacționat că și-au păstrat spiritul critic şi vigilenţa, că vor să să păstreze moștenirea culturală și nu numai dar să o și promoveze. Începusem să cred că  „intelectualul român” bate în retragere și preferă să stea în umbră, dar am avut dovada că sunt însă, bune semne că e pe cale să renască, că încearcă să se implice gradual în starea de fapt. Trebuie să țintim, în toate, cît mai sus,  să resuscităm dinamica fenomenului cultural din România iar acest lucru va duce la îmbunătățirea și calitatea lucrurilor, faptelor ce le facem.

Iubesc România și voi face tot ce îmi stă în putință pentru binele României și al românilor mei!

Cu profund respect și alese sentimente pentru toți românii de pretutindeni,

Daniela Gumann.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *