Vezuviu și Pompei – minunile Italiei din Napoli și coasta Amalfi

 

Ca de fiecare dată, am plecat în călătorie dornică de a cunoaște lumea. Însetată de a descoperi frumusețile naturii și poveștile necunoscute ale istoriei. De obicei, când plec în concediu mă informez despre fiecare loc ce urmează a fi vizitat și când ajung acolo, privesc altfel. De această dată, am plecat în grabă, parcă tot mai apărea ceva de făcut în ultimul moment și astfel am fost total surprinsă și profund impresionată la fața locului de tot ce am văzut.

Italienii spun „Vedi Napoli e poi muori!”  Nu îndrăznesc să-i contrazic, dar eu, sincer aș spune altfel: „Vedi Roma e poi muori!”. Roma, cred că și de 5 ori dacă aș vedea-o tot mi-ar place să revin, dar de Napoli nu pot spune la fel. Mă rog, fiecare cu gusturile și aprecierile lui.

La Vezuviu, nu am ajuns prea ușor și cu toată rușinea pot spune că mi-a ieșit limba de-un cot până am ajuns să-l văd, pentru că autobuzul ne-a lăsat la o distanță de aprox. 2 km de crater, iar acea distanță trebuia parcursă pe jos.

În zare se văd spectaculosul Golf Napoli, Peninsula Sorentina și Insula Capri, toate învăluite de apele calme ale mării.

Nu este primul vulcan pe care l-am văzut. Am văzut în urmă cu doi ani, vulcanul Teide (Tenerife) -al treilea vulcan de pe Pamânt ca masă și înălțime, după vulcanii Mauna Loa și Mauna Kea de pe insulele Hawaii. Revenind la Vezuviu, am mers pe poteca de lângă crater și m-am îngrozit de toată mareția lui, după ce am aflat câte vieți a distrus cu al său crater uriaș deschis ca o gură imensă către cer, din care cândva au ieșit limbi de foc și râuri de lavă distrugătoare. Înspăimântătorul Vezuviu, este acum o groapă imensă și liniștită deocamdată, care pe ici pe colo mai scoate niște aburi și care atrage, ca un magnet, turiștii din toate colțurile lumii. Fiind considerat cel mai periculos vulcan din lume, muntele Vezuviu se află sub supravegherea continuă a specialiștilor, existând sisteme care pot semnala riscul unei explozii cu două săptămâni înainte, astfel încât autoritățile italiene să poată evacua zona. Să sperăm că va rămâne în continuare cuminte, liniștit, tăcut și că niciodată nu se va repeta povestea tragică a orașului Pompei.

La 24 august 79 vulcanul Vezuviu a distrus două prospere orașe romane – Pompei și Herculaneum. Lava le-a acoperit aproape instantaneu, împietrindu-le la propriu și curmând viața locuitorilor. Timp de 12 ore, piatra şi cenuşa aruncată din adâncul vulcanului au acoperit definitiv oraşul şi viaţa celor aproape 25.000 de locuitori, oprită în ipostaze domestice de o sensibilitate dramatică, sub un strat de 6 metri de materie neagră. Cei ce au încercat să fugă spre malul mării au fost răpuşi de gazele şi cenuşa pătrunse în plămâni. Trist. Dureros. Cumplit. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să nu suferim niciodată așa ceva!

Nu am putut să ascult liniștită povestirea ghidului, fără să-mi imaginez groaza prin care au trecut locuitorii orașului când au văzut valurile de lavă venind peste ei. Nu-mi puteam lua ochii de la Muntele Vezuviu, care se zărea în depărtare, fără să simt fiori la gândul că a doua zi urma să-l vizitez până lângă crater, eu care, ca mulți alți români am rămas cu teama cutremurelor, care nu am uitat cutremurul din 1977 și celelalte ce au urmat.

Azi, arheologii au descoperit 44 din cele 66 de hectare pe care se întindea oraşul în momentul erupţiei, iar toate detaliile despre viaţa de zi cu zi a romanilor au fost înţelese din artefactele recuperate cu migală, cea mai mare parte din ele păstrată la Muzeul Naţional de Arheologie din Napoli.

Era o liniște nefirească pe străzile vechiului oraș, tulburată doar de noi turiștii, care am retrăit, pentru câteva ore, o pagină din istoria tristă a omenirii.

Situl Pompei este împărţit în nouă zone („Regio”), dispuse într-o spirală pe dealul nu prea înalt, aşa încât cea de-a noua este aproape de mijloc. Suprafaţa mare a oraşului excavat cere o zi întreagă pentru parcurgerea sa; tururile simple cu ghid au însă o durată mai mică, de 2-3 ore, şi se rezumă, de regulă, la zonele 7 şi 8, unde sunt concentrate cele mai multe puncte de interes.

O cărare lungă şi umbrită leagă intrarea din Piaţa Esedra de Marele Teatru, construit în jurul anilor 200-150 î.e.n., folosindu-se o cavitate naturală a dealului. După extindere, 5000 de persoane puteau sta pe scaune şi privi spectacolele de comedie şi tragedie.

 

Băile publice sau „thermae” jucau un rol important în viaţa socială a romanilor, fiind mai mult decât un simplu loc pentru relaxare fizică. Aici se discutau probleme politice, se încheiau afaceri şi se legau prietenii. Doar cei foarte bogaţi îşi permiteau să se bucure de băi private, iar din acest motiv în Pompei nu se află prea multe. Fiecare baie avea spaţii separate pentru femei şi bărbaţi, în care patru tipuri de încăperi erau specifice: apodyterium, sau vestiarul, frigidarium, sau camera pentru baie rece, tepidarium (cu apă călduţă) şi caldarium, sau camera pentru baie caldă. Încălzirea acestor zone se realiza prin ţevile cu apă fierbinte ce traversau pereţii. În curtea băilor, piscina permitea practicarea înotului, iar spaţiul verde larg era rezervat exerciţiilor de gimnastică.

În zona 7 din Pompei, o casă cu etaj de la o intersecţie de trei străzi secundare are o denumire precisă: lupanar. Nu este singura din oraş, dar se poate intra aici pentru a vedea camerele mici, fără mobilier, ai căror pereţi de intrare poartă picturi ilustrând tipul de servicii oferit de către prostituate.

Pompei, fondat cândva în secolul 8 î.e.n, a fost un oraş înfloritor, aflat succesiv sub influenţe etrusce, greceşti, romane. În anul 80 î.e.n, devine colonie romană, sub numele de Colonia Cornelia Venera Pompei şi continuă să se dezvolte, sub impulsul dat de traficul maritim din zonă şi de comerţul eficient. Veniturile în creştere au determinat apariţia unei clase mijlocii din ce în ce mai bogate şi aflate în permanentă concurenţă. Cenuşa Vezuviului a îngropat case elegante şi edificii publice opulente, toate reflectând, prin frescele, statuile, picturile şi mozaicurile interioare, un gust rafinat pentru artă.

Drumurile pavate duc, inevitabil, spre Forul roman, centrul vieţii publice a oraşului: o piaţă rectangulară, de 38/142 metri, perfect orientată nord-sud şi închisă spre nord de Capitolium. Arcuri, colonade şi temple (Templul lui Apollo, Templul lui Lares, Templul lui Vespasian, Templul Minervei etc.) împânzesc întreaga zonă, în spatele căreia tronează pantele maronii ale Vezuviului. Se adaugă construcţiile Basilicii – în primă fază, sediul judecătoriei, ulterior, centrul vieţii economice, asemenea bursei din ziua de azi – şi ale Macellum-ului, o piaţă de bunuri acoperită.

Iată și o expoziţie din apropierea Forului. În fapt, printre rafturile cu ceramică şi diverse obiecte, altceva reprezintă cel mai bine drama acestui oraş înecat şi pârjolit de cenuşă: câteva trupuri din piatră, vorbind prin imagini sugestive despre soarta tragică a locuitorilor Pompei-ului.

Degete contorsionate, corpuri îndoite, siluete speriate, surprinse, încremenite în fierbinţeala momentului dezastrului natural. Un bărbat, un copil, o femeie însărcinată, un câine au rămas să pozeze posterităţii, ducând mesajul viitorului nesigur al celor ce se învecinează cu vulcanul nestins.Un oraș încremenit în timp. Tragedie care impresionează și te face să îți dai seama cât de prețioasă e viața și cât de rapid o poți pierde!

 

Amalfi a fost cândva o republică maritimă puternică, care se ridica la rangul altor republici importante, precum Veneția, Genoa sau Pisa. De altfel, catedrala din secolul al IX-lea spune povestea încâlcită a orașului, fiind de-a lungul timpului decorată cu elemente romane, bizantine, arabe și gotice. Da, Amalfi este una dintre destinațiile care creează așteptări foarte mari, dar care, dacă nu ești prea pretențios sau călătorit, nu dezamăgește. Ori de câte ori orașul colorat apărea în fața ochilor mei după vreo curbă, mă cuprindea acel soi de emoție pentru care iubim să călătorim. Foarte impresionante au fost și lămâile de Amalfi, care sunt exagerat de mari, unele pot atinge greutatea de 1kg și totuși miezul în sine este de mărime normală, coaja însă nu este amară și se poate mânca fără probleme.

Domul din Amalfi, construit în secolul al IX-lea, reprezintă cel mai important monument al acestui oraş şi păstrează nenumărate comori vechi de un mileniu. Porţile de bronz au fost turnate în Constantinopol în jurul anului 1000, ele fiind cele mai vechi porţi ale unei biserici din Italia.

A fost o călătorie scurtă, de numai 5 zile cu tot cu transport, făcută din fugă și pe fugă, dar a fost extraordinar de interesantă și concentrată.

“Spiritul adevăratei călătorii constă în libertate, perfecta libertate de a gândi, a simți și a face tot ce îți dorești.” William Hazlitt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *