Despre prieteni adevărați

Îndrăznesc să compar prietenii cu vinurile – Nu am să vorbesc despre toate soiurile și tipurile nici de vin și nici de prieteni, ci am să continui despre acele prietenii care ca și vinurile bune, pe măsură ce trec anii peste ele devin mai prețioase. Știu, sunt rare asemenea cazuri, căci și acest aspect contribuie la valoarea pe care o capătă pe măsură ce trece timpul, dar eu sunt norocoasă să am asemenea prieteni.

Prietenii vechi nu mai vor nimic de la tine, înafară de ce însemni tu pentru ei. Poate că pentru unii din cei care vor citi, va fi de necrezut, dar eu pot spune cu mândrie că am prietenii cu o durabilitate de peste 30 de ani.

Deși au trecut 10 zile de la momentul sublim, abia acum am găsit timp să scriu despre o revedere impresionantă prin felul în care s-a întâmplat. Primesc un mesaj de la prietena mea Aura pe care am cunoscut-o în Israel în urmă cu 17 ani și care viața ne-a trimis în zări diferite prin faptul că ea a ajuns în Anglia și eu în Austria. În Israel, eu eram telefonul de vineri la ora 17:00. Stăteam mult la povestit și spovedit despre vrute și nevrute.

Cum vă spuneam, mesajul ei l-am primit în timp ce eu mă întorceam de la Viena și scria așa: „O zi splendidă vă urăm din minunatul oraș al lui Mozart 👍💖💖💖👍Poate ne ajutaţi cu un sfat, unde să vă așteptăm cu cafeluţa pentru şueta mult așteptată ?!”

Am crezut că este o glumă, dar nu a fost. Prietena mea și-a organizat 2 zile pentru a veni să mă viziteze numai 4-5 ore. S-a gândit că sunt foarte ocupată și nu a vrut nici măcar să o scutesc de cazare – a dorit pur și simplu să mă vadă scurt la o cafea. Evident că am insistat să o aducem la noi acasă, pentru a ne putea simți în largul nostru, mai ales după așa pauză. Bucuria a fost imensă. Am depănat amintiri frumoase și mai puțin frumoase, ne-am povestit cu ce ne-a mai confruntat viața de când nu ne-am mai văzut. Deși în acești 17 ani de când nu ne-am mai văzut am tot fost în contact pe facebook, telefonic, tot mare a fost emoția revederii reale.

O prietenă adevărată te poate înțelege că ai treabă, că ești prinsă cu milioane de probleme și nu se supără că nu te-a mai auzit de mult timp, te înțelege așa cum îi înțelegi și tu pe ei. Prieteniile nu sunt influențate de naționalitate, culoare politică, vârstă sau funcții. Ele au la bază OMUL simplu și curat, cu inima și sufletul deschis total.

Relaţiile de prietenie ne îmbogăţesc trăirile, sentimentele, valorile, perspectivele, atitudinile, ne ajută să creştem şi să devenim mai buni, pentru că, aşa cum spunea Goethe, „nu învăţăm decât de la cei pe care îi iubim”. Investeşte în oameni şi relaţii, iar profitul nu se va lăsa mult timp aşteptat.

„Prietenia se va sfârşi acolo unde începe neîncrederea.” Seneca.

„Prietenii adevărați sunt ca stelele: nu le poți vedea mereu, dar știi că sunt mereu acolo!”

One thought on “Despre prieteni adevărați

  1. Aranka Orban Reply

    Draga mea Dănuţa, ai reuşit din nou să mă impresionezi cu relatarea întâlnirii noastre, o revedere ce va dăinui în sufletele noastre. Şi aceasta doar pentru faptul că prietenia noastră este o legătură puternică, bazată pe simplitate, încredere şi un profund ataşament, ce nu poate fi denumită altfel decât ‘unică’. Totodată trebuie să recunoaştem că această legătură n-a putut fi atinsă, nici măcar umbrită de vreo îndoială sau alte piedici ce, cu siguranţă apar de-a lungul vieţii.
    Da, ai dreptate, am învâţat multe una de la cealaltă, ne-am completat una pe cealaltă şi am împărtăşit momente impresionante. Toate acestea, pentru că suntem Oameni simpli, maturizaţi mai ales în urma încercărilor vieţii, dar fără a ne lăsa înfrânte, găsind întotdeauna puterea de a merge mai departe.
    Dănuţa mea scumpă, eşti o fiinţă minunată, puternică şi înzestrată cu mult har, pentru care te voi admira întotdeauna şi sunt mândră de tine, de prietenia ta, de familia ta.
    Fii Binecuvântată Om Frumos, soţie iubitoare, mamă desăvârşită şi prietenă preţioasă !!! 🙏💖💖💖🙏
    Shabbat Shalom !!! acesta a fost apelul de vinerea după-amiază !!! 😘😇🌹😇😘

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *