Despre facerea de bine

 

Unii oameni își au viața care și-o merită. Nimic nu este întâmplător în viață!

Astăzi eram în Viena. De dimineață, ziua părea a fi liniștită cu un program bine organizat, întâlniri cu români cu care putem să ne mândrim – scriitori, regizori de teatru, tinere talente de pe celălalt mal al Prutului – într-un cuvânt o zi frumoasă cu hrană spirituală pentru suflet iar seara urma să se încheie cu un frumos spectacol de teatru.

Deodată, sună telefonul. O voce disperată care cere ajutor: „ Domnul Gumann, eu sunt B.D. din Brăila, și vă rog frumos să mă ajutați. Mă aflu în Timișoara, păcălită de o firmă care  nu mai răspunde la telefon. Vă rog frumos să mă ajutați cu un loc de muncă. Am o cunoștință care lucrează la dvs. și mi-a spus că sunteți o firmă serioasă.”

De aici a început răsturnarea întregului program. Am anulat tot ce era programat pentru ziua de astăzi, am început să sunăm la toate firmele de transport pe care le știam și după multe telefoane, în care ne implicasem simultan, atât eu cât și soțul meu, am găsit o firmă de transport care a confirmat că merge să o ia de la Timișoara. Ei, cum părea că totul s-a aranjat pentru cea care strigase mai devreme „ajutor”, acum trebuia să facem noi, rapid cale întoarsă spre casă, pentru a întâmpina românca noastră care urma să ajungă la miezul nopții la noi.

„Dumnezeu dă, dar nu pune și-n traistă.”

Ajunși acasă, începem să sunăm preocupați de soarta „sărmanei românce păcălite”, dar telefonul pare a fi închis. Pentru început, ne-am gândit că poate s-a descărcat bateria și sunăm la șoferul cu care-i organizasem transportul. Acesta spune: „nu m-a sunat nimeni”. Noi, îngrijorați pentru „sărmana românca noastră abandonată”, sunăm din nou la telefonul ei, și tot închis prezintă. Atunci, ne-am gândit să sunăm la persoana care a îndrumat-o către noi și surpriză, ne spune: „ A plecat înapoi acasă, domnule Gumann”

„Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.”

După câteva asemenea situații, începi să devii imun, chiar nepăsător la strigăte de ajutor.

Ajung unii „oameni” la anumite vârste în care au trecut absolut degeaba prin viață. Nu au înțeles că trebuie să-ți asumi responsabilitate pentru atitudinea ta. Nu este prima data când româncele noastre, ne sună pentru ocuparea unui loc de muncă, discută, cer toate informațiile, spun că vin și apoi dispar.  Ce impresie își fac clienții austrieci, când trebuie să-i sunăm și să le spunem că românca pe care o așteptați, nu mai vine. Apoi, evident că după o asemenea întâmplare, la acel loc de muncă, va veni, tot o româncă ce va fi tratată de la început oarecum sub influența experienței anterioare.

Mama mea avea o vorbă: „Bătrânețea este o stare și nu un merit!” – Mulți oameni spun : „Respectă-mi părul alb!” – ei bine, unii doar atât au – păr alb, pentru că înțelepciunea a trecut pe lângă ei.

A FI OM E LUCRU MARE!!

Îmi plac oamenii care se țin de cuvânt. Dacă mă gândesc bine, am un fel de stimă și față de cei ce, din varii motive, nu-și pot respecta cuvântul dat, dar te anunță că nu s-a putut, îți spun ceva, o minciună poate, dar ceva ce îți dă ție impresia că îi pasă de tine și că nu vorbești singur. 

À propos de mândria de a fi român!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *