Roma -Vatican

 

Nu ştiu alţii cum sunt, dar de regulă îmi place să îmbin utilul cu plăcutul, iar acest lucru s-a întâmplat şi de această dată, când am plecat la Roma la un frumos eveniment literar. Se spune că ” ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se întâmple” – aşa a şi fost. Când am fost la Roma, în urmă cu doi ani, într-o excursie de cinci zile, organizată cu ghid şi ţinte precise, atât de mult mi-a plăcut, încât am spus că Roma este locul în care m-aş întoarce oricând şi nu aş rata nicio ocazie care s-ar ivi.  Iată că s-a şi întâmplat.

Pentru că data trecută văzusem Vaticanul doar din exterior, de data aceasta, principala atarcţie a fost vizita la Vatican. M-am pregătit din timp, mi-am luat bilete online, m-am informat cum e vremea şi bine am făcut, pentru că a cam plouat iar în ultima zi chiar a fost de pomină.

Nu voi povesti în acest articol despre lucrurile extraordinare care se pot vedea în acest muzeu,  pentru că au făcut-o alții mult mai bine ca mine. Am să redau doar imagini şi filmuleţe de la Vatican şi Roma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *